Dumnezeule, cat erai de frumoasa!
De multe ori simteam nevoia sa te ating doar ca sa inlatur senzatia crunta ca nu esti decat o plasmuire a imaginatiei mele.
Niciodata reflexia mea nu a aratat mai curata ca atunci cand o vedeam in ochii tai. Amintirea privirii tale ma izbeste si-acum, din cand in cand, facandu-ma sa-mi pierd directia pe strada, sau somnul atunci cand am mai multa nevoie de el.
Nu-mi mai amintesc vorbele tale. Din gesturi n-au ramas decat cateva. Ai murit de mult pentru mine, iar eu n-am fost niciodata viu in ceea ce te privea. Am bifat probabil toate casutele din nevoile tale, toate, mai putin pe aceea in care imaginea mea trebuia sa se suprapuna cu cea creata de jocul mintii tale. Vesnica ironie a sortii...
Te iubeam sincer si atat de dureros incat dupa aceea mi-am dorit sa nu mai iubesc vreodata. Tu nu ma iubeai pe mine si asta trebuie sa fi fost durerea ta. Poate ai vrut si n-ai putut sau poate n-ai vrut suficient, cine stie, nu mai are nicio importanta oricum.
Din tine n-au ramas decat urme din ceea ce era doar o iluzie, o scamatorie cu oglinzi. Eu iubeam in mod evident ceea ce credeam ca esti, ceea ce vedeam filtrat, iar nu ceea ce era intr-adevar acolo. Intr-un fel iubeam ideea de a iubi. Intr-un fel ma iubeam pe mine. Era o noutate si asta si poate si de aceea era atat de bine...
Multi mi-au reprosat faptul ca te-am pastrat prea mult in gand chiar si dupa ce ai plecat. Realitatea e ca ti-am dat drumul foarte rapid. Nu m-am indurat insa sa ma despart de mine, de acea versiune imbunatatita a mea, care era vie. N-am pastrat nostalgia inca unei relatii ratate, ci pe aceea a unui eu diferit de eul meu obisnuit. Nu pe tine te-am regretat. Ci pe mine. In timp s-a dus si asta...
Da, erai extraordinar de frumoasa. Si stiai sa te joci. Eu n-am stiut sa ma joc niciodata. Iar dragostea e ca jucariile copilariei: te bucuri, descoperi, demontezi, inlocuiesti. De copil insa nu m-am putut desprinde de teama ca o jucarie mult dorita e de neinlocuit. Ca atare le-am pazit si protejat pe ale mele, pastrandu-le in cutiile originale, admirandu-le si curatandu-le de praf, folosindu-le cu grija sa nu pateasca ceva, pana cand un alt copil, o prezenta pasagera, a stiut cum sa profite la maxim de distrugerea lor exuberanta. Iar femeile nu sunt altceva decat jucarii ce se vor demontate, scormonite, distruse fara mila si nesatioasa curiozitate.
Cuvintele nu mai au sens acum, nu ma credeai cand erai, nu ma vei crede cand nu mai esti si cu atat mai putin cand nu mai sunt. Intr-o zi, pana si amintirea - deja palida - a momentului cand m-ai luat de mana se va sterge. La fel cum s-a sters zambetul tau. Intr-o zi, lumina albastra ce palpaia in ochii tai, va deveni tot una cu intunericul asternut in mine.